BG EN

Arbanassi: Istroie

O comoară imensă a geniului bulgăresc în domeniul arhitecturii şi construcţiilor şi a culturii Renaşterii Naţionale se află pe o mică fâşie de pământ - Arbanassi. Ridicat ca o scenă deasupra oraşului Veliko Tarnovo, acest sat păstrează memoria evenimentelor de cotitură ale istoriei şi a activităţii publice energice de-a lungul epocilor. Istoricii, arheologii şi etnografii au căutat să explice diverse evenimente legate de dezvoltarea satului, de etnia primilor fondatori şi de factorii care au contribuit la naşterea unor capodopere ale spiritului şi culturii creştine. Arbanassi a fost inclus pe lista patrimoniului mondial UNESCO.

Decorul natural din Arbanassi, aerul curat şi climatul sănătos influenţat de transferul curenţilor dinspre Marea Egee a făcut din acest loc alegerea perfectă de recreere pentru vizitatorii şi turiştii locali şi străini.

În jurnalul său de călătorie din 1859, exploratorul А. P. Granitski scria: “Înspre est, la o jumătate de oră de Tarnovo, se află satul Arbanassi (Zagorie)… unde au trăit în vechime boierii bulgari…”



Primele atestări despre sat se găsesc în decretul regal dat de sultanul Suleiman în 1538. Arbanassi, la fel ca Lyaskovets, Gorna Oriahovitsa şi Dolna Oriahovitsa, a fost oferit drept cadou lui Rustem Pasha, ginerele sultanului. Sursele istorice, de exemplu manuscrisul lui Osman Zade Yugaib Ahmed Efendi din 1759, pretinde că ginerele sultanului, Rustem Pasha, era un descendent slav.

Istoria satului Arbanassi prezintă mai multe variante. Multe din ipotezele legate de denumirea şi originea acestui centru spiritual şi cultural sunt încă investigate. O parte din istorici afirmă că numele Arbanassi a fost dat de fondatorii care au venit pe aceste meleaguri după victoria importantă a ţarului Ivan Asan II obţinută lângă Klokotnitsa pe 9 martie 1230. Coloana de piatră ridicată în incinta Bisericii celor 40 de martiri sfinţi pentru comemorarea marii victorii are o inscripţie conform căreia „ţarul bulgar a capturat pământul Arbanassi”. Este logic să se presupună că boierii (aristocraţii) bulgari şi ţăranii aserviţi acestora s-au mutat înspre vest, mai aproape de capitală. Având în vedere că veneau din munţii Arbanassi, e normal să denumească satul Arbanassi.

Înregistrări mult mai precise legate de istoria satului au fost descoperite în diverse documente, adnotări de margine din manuscrise şi cronici din cinci biserici şi două mănăstiri din satul Arbanassi a atins perioada maximă de înflorire în secolele 17-18 când a devenit un centru activ al comercianţilor şi breslelor de meşteşugari. Întreprinzătorii din Arbanassi s-au specializat în negoţul cu vite şi creşterea animalelor. Pe pajiştile hrănitoare din Arbanassi au fost crescute mii de vite. Pielea, blana, carnea şi seul au fost folosite ca materii prime pentru croitorie, fabricarea lumânărilor, a încălţămintei şi a săpunului. Din carne au luat naştere vestita cane afumată, limbile uscate şi cârnaţii plaţi de Arbanassi.

La începutul primăverii, comercianţii traversau drumurile Imperiului Otoman în convoaie de 40-50 cai încărcaţi cu bunuri. Ei făceau afaceri şi în Italia, Ungaria, Valahia, Moldova, Polonia, Rusia şi în toate teritoriile balcanice care făceau parte din Imperiul Otoman. Unii din ei au ajuns şi în Bagdad, Persia şi India, de unde aduceau mătase, catifea, mirodenii – bunuri care se vindeau ca pâinea caldă în magazinele lor.

La sfârşitul secolului XVIII, satul a intrat într-o perioadă de declin din cauza raidurilor Karcali, a epidemiilor de ciumă bubonică şi holeră, mai ales după Războiul din Crimeea din perioada 1853-1856. Majoritatea comercianţilor au emigrat în Valahia şi Rusia. Alţii s-au mutat în alte oraşe şi sate ale Imperiului. Marii binefăcători bulgari din secolul XIX, Evlogi şi Hristo Georgiev, au fost descendenţi ai unei familii de nobili din Arbanassi care a emigrat în oraşul Karlovo. Celebra familie Panitsa provenea tot din Arbanassi.

O altă clasă înstărită care a apărut a fost cea a meseriaşilor. Breslele de arămari, aurari şi fierari au prosperat în Arbanassi la fel ca şi cea a crescătorilor de viermi de mătase. Mulţi locuitori ai satului creşteau viermi de mătase şi struguri de culoarea chihlimbarului. O întreagă zonă, Chernichaka, a fost plantată cu aguzi în scopul creşterii viermilor de mătase. Patru fabrici de fibre de mătase produceau o cantitate mare de mătase care se exporta în Italia, la Constantinopol şi în alte locuri.

Aproape toate familiile aveau podgorii. Strugurii se coceau pe dealurile calcaroase din Fântâna Balakov şi Vulturul Mic până la localităţile Piatra şi Stânca. Locuitorii din Arbanassi făceau din aceste podgorii un vin ca un elixir. Culesul strugurilor toamna era ca un festival pentru întreaga comunitate.

Ne putem imagina chiar şi astăzi cum erau locuitorii satului înstărit. În bazarul Pazarakito, lângă fântâna din piaţă, sub ulmii înalţi, cei mai înstăriţi proprietari de pământuri şi comercianţi conversau şi îşi beau cafeaua. Iarna, cu haine lungi căptuşite cu blană de vulpe şi decorate cu împletituri din mătase, mergeau la biserică pentru slujbă. Soţiile lor – vestitele doamne din Arbanassi – îşi urmau soţii îmbrăcate în haine din mătase şi catifea, purtând salbe de galbeni şi diverse bijuterii de lux cu diamante, safire, smaralde, perle şi rubine... Ultimii în procesiunea către biserică erau servitorii care cărau oglinzile şi cutiile cu bijuterii ale stăpânelor.

Timp de mai multe secole, gloria satului Arbanassi ca unul prosper şi înstărit a pălit. A avut perioada sa istorică când s-a impus ca un refugiu pentru grecii persecutaţi, dar nu şi-a pierdut niciodată spiritul naţional bulgar. Descendenţii locuitorilor acestui sat erau adepţi înfocaţi ai cauzei Renaşterii Naţionale Bulgare, susţinători şi participanţi în luptele de eliberare naţională purtate împotriva jugului otoman.

În 1794, preotul Stoyko Vladislavov, devenit ulterior Sofroniu din Vratsa, autor al volumului „Viaţa şi suferinţele păcătosului Sofroniu”, a venit în Arbanassi pentru a-şi vizita fiii. A rămas doar câteva luni în sat deoarece a fost hirotonisit ca episcop al eparhiei Vratsa.

Un locuitor din Arbanassi, Jorgo Vitanov, a luat parte la celebra conspiraţie anti-otomană a lui Velcho în 1835. Atanas Papazov şi Panayot Nikolov s-au alăturat răscoalei lui Hadjistavri din 1862 şi au fost ulterior exilaţi. Spiro Konstantinov din Arbanassi a finaţat detaşamentele revoluţionare ale lui Philip Totyu, Stefan Karadja şi Hadji Dimitar. De asemenea, s-a alăturat Comitetului Central Revoluţionar din Bulgaria (BRCC) şi a făcut închisoare din această cauză. Toma Kardjiev a organizat Detaşamentul Cherna Voda în 1875. Ilarion Draghostinov, un revoluţionar de frunte, unul din conducătorii revoluţiei din aprilie 1876, decedat într-o bătălie inegală cu forţele turce în zona Sliven a Munţilor Balcani, s-a născut în Arbanassi.

Nu este o întâmplare că D. Strashimirov, care a studiat revoluţia din aprilie 1876, a făcut următoarea afirmaţie: “Arbanassi a dat… unul din cele mai înfocate spirite ale epocii…”

Cu puţin timp înainte de eliberarea Bulgariei de sub jugul turcesc, în Arbanassi a avut loc un eveniment neobişnuit. Marele susţinător al unei Biserici autonome bulgare, Ilarion Makariopolski, a ţinut în sat prima slujbă în limba slavo-bulgară.

În perioada 1877-1878, unsprezece locuitori din Arbanassi au participat la războiul de eliberare ruso-turc ca voluntari.

Nu e de mirare că exploratorii, călătorii şi scriitorii au descris Arbanassi ca fiind “monumentul culturii Renaşterii Bulgare”. Profilul arhitectural al caselor din Arbanassi este unic în toată Bulgaria. Stilul arhitectonic a fost recunoscut ca succesor direct al stilului de casă boierească. Georgi Kozhuharov, istoric al arhitecturii bulgăreşti, afirmă că “… din punctul de vedere al originii şi al conceptului, casa înstărită şi bine structurată din Arbanassi este o casă bulgărească.”


Din nefericire, o mare parte din moştenirea arhitecturală şi din tradiţiile de construcţii au fost distruse de raidurile Karcali şi de războaie. În iarna dintre 1877-1878, zeci de case au fost abandonate. O parte au fost arse până la temelie; altele au fost vândute pe preţuri de nimic pentru valorificarea lemnului. Multe din case au fost deteriorate iremediabil în timpul marelui cutremur din 1913. Până în zilele noastre au supravieţuit 144 de case ca monumente de arhitectură. Casa Hadjihristov (Hanul Arbanashki) este una din ele. Există şi alte case demne de consideraţie: casele Konstantsaliev, Hadjiiliev, Kandilarov, etc. Casa tradiţională Arbanassi se impune prin decoraţiunile bogate, cu tavane, uşi şi jaluzele sculptate în lemn şi grilaje decorative. Curţile ascunse după pereţii înalţi din piatră sunt inundate în verdeaţa plantată printre aleile pavate.

În trecut, regiunea Veliko Tarnovo era cunoscută ca „Muntele Atos al Bulgariei” datorită numărului mare de biserici şi mănăstiri de lângă vechea capitală a Bulgariei. Cu cele cinci biserici şi două mănăstiri ale sale, satul Arbanassi şi-a ocupat locul meritat în acest centru spiritual al ortodoxiei. Bisericile se numesc astfel: Biserica Naşterii Domnului, Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, Sfântul Atanasie, Sfântul Gheorghe şi Sfântul Dumitru. Cele două mănăstiri sunt „Adormirea Maicii Domnului” şi „Sfântul Nicolae”. Bisericile sunt lăcaşuri de cult impresionante, neobişnuit de spaţioase pentru epoca respectivă. Ca şi casele din sat, bisericile au fost construite în spatele unor pereţi impunători din piatră, o parte din aceştia chiar consolidaţi, cu bolţi în semicerc şi ferestre mici. Curţile tuturor bisericilor sunt largi şi abundă în verdeaţă.

Cea mai veche biserică din patrimoniul arhitectural Arbanassi este Biserica Naşterii Domnului. A fost construită la finele secolului XVI şi începutul secolului XVII, în partea de vest a satului, lângă Mănăstirea Sfântul Nicolae. Lângă curtea bisericii a existat o casă care aparţinea unei mănăstiri de pe Muntele Athos. Participantul la mişcarea de RenaştereNeofit din Rila a petrecut ceva timp în această casă. Biserica Naşterii Domnului are cele mai bogate picturi dintre toate bisericile din Arbanassi. Frescele uluitoare din naos (partea de biserică destinată bărbaţilor) datează din 1597. Superbele compoziţii Judecata de Apoi şi Naşterea Domnului Hristos datează tot din aceeaşi perioadă. Picturile murale magnifice din pronaos (partea de biserică destinată femeilor) prezintă scene bogate şi figuri plăcute. Decorarea pronaosului a fost finalizată în 1638. Iconostasul capelei Sfântul Ioan Botezătorul a bisericii este una din cele mai vechi opere sculptate în lemn din Bulgaria.

Cea mai mare biserică din Arbanassi este Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril. A fost construită în secolul XVII, iar frescele sale au fost pictate în 1761 de doi artişti – Mikhail din Thessaloniki şi Georgi din Bucureşti.

Celelalte biserici din Arbanassi – Sfântul Dumitru, Sfântul Atanasie şi Sfântul Gheorghe – se numără printre cele mai remarcabile monumente de altă şi cultură bulgară din secolele XVI-XVIII.

La început, mănăstirile Adormirea Maicii Domnului şi Sfântul Nicolae erau biserici parohiale, dar după ce satul a fost părăsit aproape în totalitate, au rămas la periferia satului şi au devenit mănăstiri. Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului păstrează o icoană valoroasă a Fecioarei Maria, placată cu argint. Legenda spune că această icoană face minuni.

Un pasaj extrem de grăitor despre frumuseţea, atracţia şi bogăţia naturală a satului Arbanassi se găseşte în cartea doctorului Dimitar I. Papazov, publicată în 1935. Această descriere este rezultatul amintirilor sale personale şi a informaţiilor adunate: “Biblioteca lui Dimitraki a păstrat trei foi de hârtie scrise de un preot al bisericii Sfântul Nicolae, datând din 1798, înainte ca satul să fie jefuit de Kircali, tâlhari turci. Acesta povesteşte: „Nu pot să tac. Trebuie să vorbesc; trebuie să laud minunatul Arbanassi, un sat mai mare din inima Bulgariei. Acest sat străluceşte ca o oglindă de-a lungul eparhiei – casa adevăraţilor comercianţi. Drumul este într-adevăr mai îndepărtat şi destul de dificil şi seamănă mai mult sau mai puţin cu o cărare. Marginile satului oferă perspective incredibile ale peisajului care îţi ia răsuflarea. Florile, pomii în floare şi livezile sunt generoase. Mirosul captivant al florilor este mai puternic decât în orice altă parte. Florile cu mii de inflorescenţe, florile sălbatice şi de pădure, au fost cultivate pentru a se obţine o mai mare valoare estetică. Sufletul este binecuvântat aici. Credeţi-mă, acest loc este o minune, un miracol. Cine apucă să vadă aceste locuri nu se mai satură privind, iar cei ce nu l-au văzut niciodată nu au cum să înţeleagă. Ochii obosesc să privească atâtea lucruri uimitoare care aşteaptă să fie rostite. Aerul este curat, casele bine clădite au grădini frumoase şi în fiecare din acestea oamenii îşi văd de treaba lor. Casele sunt construite din piatră şi sunt împrejmuite de pereţi înalţi tot din piatră. Fiecare casă arată ca o mănăstire.”

În baza decretului regal din 1921 Arbanassi a fost declarat staţiune turistică. În 2000 a primit statutul de aşezământ istoric de importanţă naţională.