O comoară imensă a geniului bulgar al arhitecturii și construcției și a culturii Renașterii Naționale se află pe mică fâșie de pământ – Arbanassi. Înălțându-se pitoresc deasupra orașului Veliko Tarnovo, acest sat păstrează amintirile unor evenimente de referință din istorie și ale energicei activități publice din diverse perioade de timp. Istoricii, arheologii și etnografii au căutat explicații pentru diverse fapte legate de dezvoltarea sa, originea etnică a unora dintre locuitorii timpurii și impulsul care a stat la originea capodoperelor spiritului și culturii creștine. Arbanassi a fost introdusă pe lista patrimoniului mondial UNESCO.
Peisajele pitorești ale Arbanassi, în conjuncție cu aerul curat și climatul sănătos, influențat de deplasarea curenților din Marea Egee, a făcut din acest loc alegerea preferată pentru recreere atât pentru vizitatorii și turiștii locali, cât și pentru cei străini.
În notele sale de călătorie din 1859, exploratorul А. P. Granitski a scris: “Spre est, la o jumătate de oră de Tarnovo, se află satul Arbanassi (Zagorie)… în care au locuit în vremurile străvechi boierii bulgari…”
Dovezi timpurii ale existenței satului au fost găsite în decretul regal al Sultanului Suleiman din 1538. Arbanassi precum și Lyaskovets, Gorna Oriahovitsa și Dolna Oriahovitsa au fost oferite în dar Pașei Rustem, ginerele sultanului. Surse istorice, precum un manuscris scris în 1759 de Osman Zade Yugaib Ahmed Efendi, sugerează că ginerele sultanului, Pașa Rustem, era de origine slavă.
Există o mulțime de opțiuni pentru a aborda istoria satului Arbanassi. Multe ipoteze despre numele și originea acestui centru spiritual și cultural sunt încă în curs de explorare. Unii istorici susțin că Arbanassi și-a luat numele de la locuitorii care au s-au stabilit aici în urma importantei victorii a Țarului Ivan Assen II de lângă Klokotnitsa, din 9 martie 1230. Coloana de piatră ridicată în Biserica Sfinții Patruzeci de Martiri, pentru comemorarea marii victorii, are o inscripție ce spune că țarul bulgar “a confiscat pământul Arbanassi”. Este logic să se asume că boierii (aristocrații) bulgari cu țăranii lor s-au mutat în părțile vestice ale țării, mai aproape de capitală. Și fiindcă veneau din Munții Arbanassi, i-au dat satului numele Arbanassi.
Dovezi scrise mai precise despre istoria satului au fost găsite în diverse documente, note de pe margine din manuscrisele și cronicile păstrate în cele cinci biserici și două mânăstiri din sat. Arbanassi și-a atins perioada de glorie în secolele XVII-XVIII, când s-a dezvoltat ca un centru efervescent al comerțului și meseriilor. Negustorii întreprinzători din Arbanassi erau specializați în creșterea bovinelor și animalelor de pășune. Mii de capete de vite au fost crescute pe pășunile suculente din Arbanassi. Pieile, lâna, carnea și grăsimea acestora constituiau materii prime pentru croirea țesăturilor de casă, confecționarea lumânărilor, a încălțămintei și producerea săpunului. Carnea era procesată pentru producerea faimoasei cărni afumate Arbanassi, limbilor uscate și cârnaților plați.
La începutul primăverii, negustorii străbăteau drumurile Imperiului Otoman cu convoaiele lor cu 40-50 de cai încărcați cu mărfuri. Aceștia făceau deasemenea afaceri în Italia, Ungaria, Valahia, Moldova, Polonia, Rusia și în toate teritoriile din Balcani care făceau parte din Imperiu. Unii ajungeau până la Bagdad, până în Persia și India, aducând înapoi mătase, catifea, condimente – mărfuri pe care le vindeau ulterior ca pe pâinea caldă în magazinele lor.
La sfârșitul secolului al XVIII-lea, satul a intrat în declin datorită atacurilor tâlharilor Karcali, datorită epidemiei de ciumă bubonică și holeră, în special, după Războiul din Crimeea din 1853-1856. Majoritatea negustorilor au emigrat în Valahia și Rusia. Alții s-au dispersat în orașele și satele Imperiului. Marii binefăcători bulgari din secolul al XIX-lea, Evlogi și Hristo Georgiev, au fost urmașii unei familii nobile din Arbanassi care a migrat în orașul Karlovo. Faimoasa familie Panitsa a locuit deasemenea inițial în Arbanassi.
O altă clasă înstărită era clasa meseriașilor. Meseriile de arămar, aurar și fierar au prosperat în Arbanassi, precum și creșterea viermilor de mătase. Mulți săteni creșteau viermi de mătase și cultivau struguri precum chihlimbarul. Pentru creșterea viermilor de mătase, o întreagă zonă, Chernichaka, era acoperită cu duzi. Patru unități de producere a fibrei de mătase produceau o cantitate imensă de mătase, care era exportată în Italia, Constantinopol și alte locuri.
Aproape toate familiile aveau vii. Strugurii se coceau pe dealurile de calcar din Fântâna Balakov și Micul Vultur, până în localitățile Piatra și Stânca. Din aceștia, locuitorii din Arbanassi făceau un vin precum elixirul. Toamna, culesul strugurilor era un veritabil festival pentru întreaga comunitate.
Astăzi ne putem imagina cum arătau locuitorii unui sat bogat. La bazarul numit “Pazarakito” spre Fântâna Pazarskata, sub ulmii mari, latifundiarii rurali și negustorii bogați beau cafea în timpul discuțiilor. Iarna, îmbrăcați în paltoane lungi din pânză, tivite cu blană de vulpe, decorate cu șnururi de mătase, aceștia mergeau la slujbe la biserică. În spatele lor mergeau soțiile lor, faimoasele doamne din Arbanassi, îmbrăcate în mătase și catifea, cu salbe de monede de aur, bijuterii scumpe – încrustate cu diamante, safire, smaralde, rubine… În spatele acestora mergeau servitorii, care purtau oglinzi și casete pentru bijuteriile stăpânelor lor.
Timp de mai multe secole, gloria Arbanassi de sat bogat și prosper și-a continuat declinul. A existat o perioadă în istorie când a apărut ca o citadelă a pasiunii pentru tot ceea ce este grecesc, însă nu și-a pierdut niciodată spiritul național bulgar. Urmașii săi erau muncitori zeloși pentru cauza Renașterii Naționale Bulgare, susținătorii și participanții la lupta de eliberare națională de sub jugul otoman.
În 1794 preotul Stoyko Vladislavov, ulterior Sophronius din Vratsa și autorul Vieții și patimilor păcătosului Sophronius, a venit la Arbanassi pentru a-și vizita fiii. A locuit în sat numai câteva luni, deoarece a fost hirotonisit Episcop al Eparhiei Vratsa.
Un locuitor din Arbanassi, Jorgo Vitanov, a făcut parte din faimoasa conspirație anti-otomană a lui Velcho din 1835. Atanas Papazov și Panayot Nikolov au participat la Răscoala Hadjistavri din 1862 și au fost exilați după aceasta. Spiro Konstantinov din Arbanassi a finanțat detașamentele revoluționare ale lui Philip Totyu, Stefan Karadja și Hadji Dimitar. S-a alăturat deasemenea Comitetului Central Revoluționar Bulgar (CCRB) și a fost închis pentru activitatea respectivă. Toma Kardjiev a organizat Detașamentul Cherna Voda în 1875. Ilarion Draghostinov, un revoluționar proeminent, unul dintre conducătorii Revoltei din aprilie 1876, care a murit într-o bătălie inegală cu trupele turcești în localitatea Sliven din Lanțul Balcanilor, s-a născut în Arbanassi.
Nu este accidental faptul că cercetătorul Revoltei din aprilie 1876, D. Strashimirov, a scris următoarele: “Arbanassi a dat… unul dintre cele mai înflăcărate suflete din epoca respectivă…”
La scurt timp după eliberarea Bulgariei de sub jugul turcesc, a avut loc un eveniment însemnat în Arbanassi. Marele campion al bisericii bulgare autonome, Ilarion Makariopolski, a ținut în sat prima slujbă în limba slavă-bulgară.
În timpul Războiului de eliberare ruso-turc, din 1877-1878, unsprezece locuitori din Arbanassi s-au înrolat în război ca voluntari.
Nu este accidental faptul că exploratorii, călătorii și scriitorii au numit Arbanassi un ”monument al culturii Renașterii bulgare”. Profilul arhitectonic al casei din Arbanassi este cât se poate de autonom, fără paralel în vreo altă regiune din Bulgaria. A fost recunoscut drept succesor direct al conacelor boierești. Georgi Kozhuharov, istoric al arhitecturii bulgare, susține că “… în termeni de origine și concept, casa din Arbanassi mare, bogată și bine planificată este o casă bulgărească.”
Din nefericire, o mare parte din această comoară a tradiției arhitectonice și de construcție a fost distrusă în timpul atacurilor tâlharilor Karcali și în războaie. În iarna anului 1877-1878, duzini de case au fost abandonate. Unele dintre acestea au fost arse, altele au fost vândute la prețuri de nimic, pentru lemnul lor. Multe case au fost deteriorate în mod irecuperabil, în timpul puternicului cutremur din 1913. Astăzi există 144 de case care au supraviețuit ca monumente arhitectonice. Casa Hadjihristov (Arbanashki Han) este una dintre acestea. Există alte case demne de menționat: casele Konstantsaliev, Hadjiiliev, Kandilarov, etc. Casa Arbanassi tipică se distinge prin bogatele sale ornamente, incluzând plafoanele, ușile și obloanele sculptate în lemn și grilajele decorative. Curțile ascunse în spatele zidurilor înalte de piatră sunt îngropate în verdeață, traversate de alei pietruite.
În timpurile străvechi, regiunea Veliko Tarnovo a fost cunoscută ca Muntele Athos bulgar, grație marelui număr de biserici și mânăstiri din apropierea capitalei medievale a Bulgariei. Cu cele cinci biserici și două mânăstiri ale sale, Arbanassi și-a ocupat locul cuvenit în acest centru spiritual al creștinătății ortodoxe. Bisericile sunt Nașterea Domnului, Sfinții Arhangheli Mihai și Gavril, Sfântul Atanasie, Sf. Gheorge și Sf. Dimitrie. Mânăstirile sunt Adormirea Maicii Domnului și Sf. Nicolae. Bisericile sunt construcții de cult impresionante, neobișnuit de mari pentru vremea lor. Similar caselor locale, acestea au fost construite în spatele unor ziduri de piatră înalte și solide, unele dintre ele fortificate; cu bolți semicilindrice și cu mici ferestre. Curțile tuturor bisericilor sunt spațioase, îngropate în verdeață.
Cea mai veche biserică din fondul arhitectonic din Arbanassi este Nașterea Domnului. A fost construită la sfârșitul secolului XVI și la începutul secolului XVII și se află în secțiunea vestică a satului, în apropierea Mânăstirii Sf. Nicolae. În vecinătatea curții bisericii, s-a aflat o casă care fusese un schit al Muntelui Athos. Neofitul renascentist din Rila a petrecut un timp acolo. Nașterea Domnului este cea mai pictată biserică din Arbanassi. Frescele din naos (secțiunea bărbaților) care îți taie răsuflarea datează din 1597. Superbele compoziții Judecata de Apoi și Nașterea lui Hristos datează tot din acea perioadă . Magnificele picturi murale din nartex (secțiunea femeilor) oferă trame bogate și imagini cu figuri încântătoare. Decorarea nartexului a fost finalizată în1638. Iconostasul din capela Sf. Ioan Botezătorul din biserică este una dintre operele timpurii de sculptură în lemn de pe teritoriul Bulgariei.
Cea mai mare biserică din Arbanassi este Sfinții Mihail și Gavril. A fost construită în secolul XVII, iar frescele sale au fost pictate în 1761 de doi pictori – Mikhail din Thessaloniki și Georgi din București.
Celelalte biserici din Arbanassi– Sf. Dimitrie, Sf. Atanasie și Sf. Gheorghe – se numără printre cele mai remarcabile monumente de artă și cultură bulgărească din secolele XVI-XVIII.
Inițial, mânăstirile Adormirea Maicii Domnului și Sf. Nicolae au fost biserici parohiale, însă, după ce satul a fost păsăsit aproape în întregime, acestea au ajuns la periferiile sale și au fost transformate în mânăstiri. Mânăstirea Adormirea Maicii Domnului păstrează o veche și valoroasă icoană a Sfântei Maria, placată cu argint. Conform legendei, aceasta face miracole.
Un fragment scris cu simțire despre frunusețea, atractivitatea și bogăția naturală a satului Arbanassi provine din cartea lui Dr. Dimitar I. Papazov, publicată în 1935. Este rezultatul amintirilor sale personale și datelor colectate: “Biblioteca lui Dimitraki a păstrat trei foi de hârtie scrise de un preot de la Biserica Sf. Nicolae din Arbanassi datând din 1798, înainte ca satul să fie prădat de Kircali, tâlhari turci. Descrierea sa sună astfel: ‘Nu pot să păstrez tăcerea. Trebuie să vorbesc; trebuie să laud minunatul Arbanassi, un sat mare din centrul Bulgariei. Acesta strălucește ca o oglindă în întreaga eparhie – casa negustorilor veritabili. Drumul este, într-adevăr, întrucâtva izolat și destul de dificil, o cărare, mai mult sau mai puțin. Periferiile satului oferă o panoramă incredibilă a unor peisaje care îți taie răsuflarea. Florile, bobocii și pomii din livezi sunt luxurianți. Miresmele atrăgătoare ale florilor sunt puternice peste tot. Florile cu nenumărați boboci, sălbatice și din pădure, au fost cultivate pentru a atinge o valoare mult mai mare. Inima este fericită aici. Crede-mă, acest loc este minunat, un miracol. Oricine îl vede nu se mai satură și cei care nu l-au văzut nu pot înțelege. Ochii obosesc să vadă atâtea lucruri care incită mintea și așteaptă să fie exprimate. Aerul este curat și există grădini adecvate cu case bine configurate, în care toți își văd de treabă. Casele sunt făcute din piatră, împrejmuite de pereți exteriori înalți. Oricare pe care o alegi arată ca o mânăstire.’”
În baza unui decret regal emis în 1921, Arbanassi a fost declarat stațiune. În 2000, i sa acordat statutul de localitate istorică de importanță națională.